Noutati . Reportaje . Articole recente
Grupul de albine irano-mediteranean
Albinele cuprinse în acest grup sunt cele mai raspândite.
Datorită însusirilor lor biologice şi productive prezintă cel mai mare interes economic, fapt care a contribuit la raspândirea lor pe toate continentele. Se deosebesc urmatoarele rase:
Mellifera sicula (albina siciliana), E o albină mică, de culoare neagră; face legatura cu grupul african.
Mellifera meda (albina iraniană) este raspândită în nordul şi nord-estul Siriei, în Turcia şi este asemănătoare cu rasa caucaziană galbenă de ses. Are lungimea trompei de 6,31 mm şi indicele cubital de 2,45 mm.
Mellifera remipes (albina caucaziană galbenă de ses) Populează regiunile din sud ale Caucazului (Armenia, Iran şi Anatolia), E o albină foarte linistită, foarte blândă, observându-se cazuri frecvente de convietuire a două mătci în aceeasi familie. Căpaceste "umed" mierea. Este foarte roitoare. În timpul roitului construieste un număr mare de botci.
Mellifera taurica E o rasă adaptată la climatul mediteranean, având o arie de raspândire foarte redusa.
Mellifera cypria (albina cipriotă) Este raspândită în insula Cipru, de unde a primit şi numele. Se aseamănă ca mărime şi culoare (galbenă) cu albina italiană, de care se deosebeste prin faptul că este foarte irascibilă, putându-se lucra numai cu mănusi, întrucât fumul le irită. Desi este productivă, datorită irascibilitatii, a căpăcirii "umede" a mierii şi a instinctului exagerat de propolizare, această albina este mai putin exploatată. Desi în trecut era foarte apreciată pentru capacitatea sa productivă, actualmente este putin folosită în productie, din cauza irascibilitatii.
Mellifera syriaca (albina siriană) Raspândita în sudul Siriei şi Liban, este ceva mai mare decât albina egipteana, are lungimea trompei de 6,2 mm şi indicele cubital 2,30. Mătcile sunt foarte prolifice, ceea ce asigura obtinerea unor familii foarte puternice ce realizeaza productii mari de miere. În timpul roirii produce cea 300 botci, e de o irascibilitate moderată, deosebit de harnică.
Mellifera caucasica (albina caucaziană sură de munte) Este o subspecie foarte bine adaptată conditiilor de munte, efectuând zboruri şi în conditii de temperatură mai scazută şi chiar pe timp de ceată. Dintre toate rasele, aceasta are cea mai lunga trompă, 6,5-6,2 mm, fiind astfel o bună polenizatoare pentru trifoi şi lucernă., Deosebit de productivă, valorifică culesul pe timp nefavorabil, e putin roitoare şi deosebit de blândă, fapt ce a facut sa fie raspândită pe toate continentele. În tara noastră, comparativ cu rasa carpatină, are un comportament mai irascibil, este mai predispusă la furt şi propolizează mai puternic (inclusiv urdinisul).
Mellifera ligustica (albina italiană) Are culoare galbenă şi trompa mai mică decât la albina carnioliană, e roitoare şi mare producătoare de ceară. Mătcile sunt deosebit de prolifice, particularitate ce determină obtinerea de familii puternice şi a unor productii ridicate, fapt pentru care s-a răspândit mult în zonele cu climat mai cald. În regiunile mai reci,cu ierni aspre şi lungi, albina italiană nu se adaptează, întrucât are o rezistenta scazută la iernare, iar pe timpul verii nu sesizează venirea ploilor, albinele fiind surprinse pe câmp, înregistrându-se astfel mari pierderi.
Mellifera carnica (albina carnioliană) Este originară din zona versantilor estici ai Muntilor Alpi, de unde, datorită însusirilor biologice productive, s-a raspândit pe toate continentele. Albinele lucratoare şi trântorii au culoare brun-închis, mătcile au frecvent zone colorate în galben, prezentând pe sternite benzi de perisori cu reflexe argintii. Trompa are o lungime de 6,3 mm, aripa anterioară are o lungime şi o latime medie de 9,00 mm şi , respectiv, 3,08 mm, numarul de hamuli este în medie 22,08, iar indicele cubital de 2,7. Prolificitatea este dependentă de conditiile meteorologice şi flora meliferă iernând, în general, cu o populatie redusă. Prezintă instinct foarte accentuat de roire şi de cladire a fagurilor cu celule de trântori.Căpaceste mierea uscat. Este o albină blândă, mult apreciată datorită productiilor ridicate pe care le realizează şi a caracterului ei linistit.
Mellifera carpatica - formată în regiunea carpato-dunareană sub influentă conditiilor specifice de relief ,a bazei melifere de la noi din tară şi a climatului continental temperat caracterizat prin precipitatii relativ reduse, variatii mari de temperatură şi vânturi puternice; este o rasă de albine foarte blândă, ce permite, în general, interventia omului chiar şi fară folosirea fumului (reactie slabă la fum), cu comportament linistit pe fagure, cu mătci prolifice; manifestă un slab instinct de roire, este productivă, cu predispozitie de a bloca cuibul cu nectar şi miere în conditiile unui cules de mare intensitate (însusire considerată pretioasă în conditiile climatice ale tării noastre dar ce îngreunează întretinerea sa în stupii orizontali). Este putin predispusă la furt şi are un instinct moderat de roire. În timpul roirii clădeste cea 30-50 botci şi numai în cazuri cu totul exceptionale 200. Căpăceste uscat mierea sau intermediar şi prezintă o tendinta slaba de propolizare.
În cadrul rasei se disting mai multe populatii corespunzator zonelor bioclimatice în care s-a dezvoltat şi la care s-a adaptat perfect. În tara noastră se deosebesc trei varietati, trei tipuri de populatii: de câmpie, de deal şi de munte, corespunzător Câmpii de Vest, Podisului Moldovei şi Podisului Transilvaniei.
Carpatica se aseamănă cu albina caucaziană de munte, iar varietatea din Câmpia Dunarii, cu albina italiană. Trompa are lungimea cuprinsa între 6,30 mm la albinele din Podisul Moldovei şi Câmpia Dunării, 6,35 mm la cele din Câmpia Vestică a tării şi 6,44 mm la populatia din Podisul Transilvaniei (însusire care o situează între albinele sure de munte caucaziene şi cele italiene).
Sesizează venirea ploilor de vară, intese, a furtunilor, situatie în care albinele se reîntorc la stup fără a fi surprinse de ploaie pe câmp. Importată în Argentina, s-a comportat mai bine decât albina locală.
Studii ample ce s-au efectuat asupra raselor de albine au avut drept scop şi încercarile de combinatii inter-rasiale, pentru ameliorarea permanenta a materialului biologic exploatat. S-a ajuns la concluzia, insă, că nu totdeauna încrucisarile inter-rasiale dau rezultate pozitive; din contră, apar frecvente neajunsuri. La noi în tară s-a încercat introducerea raselor caucaziană şi italiană dar rezultatele obtinute în productie din încrucisari cu populatiile locale nu justifică asemenea introduceri; din contră, în unele zone ar fi chiar dezastruos,s-ar polua tipul valoros, de albină locală.