Noutati . Reportaje . Articole recente
Apoidea - Genul Apis
Albinele au comun regimul alimentar pe bază de nectar şi polen. In timp ce furnicile şi viespile au alimentaţie variată de origine vegetală sau animală ; albinele au toate comportament de cercetare a florilor şi de aceea reprezintă imensa majoritate a insectelor polenizatoare.
Apoidea se divide în şase familii. Numai familia Apidae cuprinde specii sociale j dar există elemente de viaţă socială şi la viespile de pământ, care fac parte din familia Halictidae.
Familia Apidae este cea care cuprinde genul Apis căruia îi aparţine albina domestică. Dar mai cuprinde şi genurile Melipona şi Bombus, amândouă sociale, în vorbirea curentă, meliponele se numesc (pe nedrept) albine fără ac ; sunt originare din America Centrală şi de Sud unde sunt crescute de indieni. Bombus nu sunt alţii decât bondarii noştri; sunt numeroşi în Europa şi în America de Nord; sunt foarte multe specii. Ei joacă un rol foarte important ca insecte polenizatoare.
Genul Apis
Originar din Asia, genul Apis cuprinde doar patru specii, toate sociale. Au existat clasificări ale genului Apia conform cărora acesta cuprindea un număr foarte mare de specii. Aceste clasificări nu mai sunt admise la ora actuală. Principalele specii sunt:
Apis dorsata Fabr. este albina indiană uriaşă. Se găseşte în Asia de Sud-est şi Filipine. Ea poate zbura la două mii m altitudine. Este o albină tropicală care îşi face cuib în aer liber. Nu-şi construieşte decât un singur fagure, pe care îl agaţă de o cracă mare şi care poate măsura în jur de 100 x 75 cm. Agresivitatea sa este mare. Dimensiunile se apropie de cele ale viespii, ceea ce face să fie o insectă de temut iar studiul său este din această cauza dificil. E de culoare galbenă. Poate zbura la două mii de metri altitudine. Este o albină tropicală care îşi face cuib în aer liber. Nu-şi construieşte decât un singur fagure, pe care îl agaţă de o cracă mare unde poate înmagazina până la 35 kg miere. Fagurele măsoară în jur de 1,5 x 0,75 m, are o grosime de 3 cm în partea inferioară şi până la 10 cm în cea superioară, zonă unde se depune mierea. Celulele de albine lucrătoare, trântori şi mătci sunt de dimensiuni egale. Având un instinct foarte dezvoltat de roire şi migraţie, această specie nu se pretează pentru creşterea în stupi, fapt pentru care prezintă importanţă economică redusă. Agresivitatea sa este mare, înţepătura ei putând fi mortală. Nu este deloc domesticită, dar furnizează multă miere şi ceară prin simpla culegere a cuiburilor sălbatice din pădurea tropicală. În India, aprox. 80% din mierea consumată provine de la aceasta specie.
Apis florea Fabr.( albina pitică galbenă) Este cea mai mică specie de albine, având lungimea de 5-6 mm la albinele lucrătoare, 13 mm la matcă şi 12 mm la trântor. Este o albina de culoare galbenă, cu câte un inel alb pe segmentele abdominale. Celulele de trântor sunt cilindrice, iar cele de albine lucrătoare şi mătci sunt hexagonale. Are aproape aceeaşi răspândire geografică ca şi Apis dorsata, dar nu trăieşte la altitudini mai mari de 500 m. Deşi îşi face cuibul tot în aer liber, fagurele său nu măsoară mai mult de 8X12 cm, putând conţine aprox. 0,5 kg miere. Este o specie extrem de liniştită, fapt pentru care nu reuşeşte sa-si apere cuibul împotriva dăunătorilor. Din cauza producţiei extrem de mici, este lipsită de importanţă economică.
Apis cerana Fabr. (albina indianã) Adeseori mentionata sub numele de Apis indica termen acum abandonat, este tot o albina indiana dar o specie mai evoluata, ce face trecerea spre albinele melifere, cu care se aseamana foarte mult, fiind totusi mai micã decât acestea. matcăile au culoare castanie-închis, albinele lucratoare galbena-deschis şi trântorii au corpul colorat în negru. Se întâlneste într-o mare parte a Asiei ; populeaza China, o parte din Siberia, India, etc. În Japonia ea este practic înlocuita de albina europeana. La vest, vine în contact cu Apis Mellifica, spre Afganistan. Seamana mult cu albina europeana şi, fãrã îndoiala pentru acest considerent s-a crezut mult timp ca cele doua specii s-ar putea încrucisa, ceea ce s-a demonstrat ca nu este adevarat. Coloniile de Apis cerana sunt mai putin numeroase decât cele de Apis mellifica. Albina nu propolizeazã şi difera din multe puncte de vedere de albina occidentala. Ea este crescuta aproape în toate tarile asiatice, dar exista tendinta de a fi înlocuita din ce în ce mai mult cu albina europeana fãrã ca aceasta operatie sa dea totdeauna rezultate bune. Se creste în scorburi şi în stupi primitivi, unde albinele cladesc pâna la 12 faguri, în care depun cea 4 kg miere. Albinele sunt extrem de linistite, permitând interventia omului fãrã masca şi fum, propolizeazã mai putin, nu acopera crapaturile din stup, matcă nu depune ouale în mijlocul celulei, când sunt tulburate (lovirea stupului, ridicarea capacului, scuturarea de pe rame etc.) devin usor agresive şi emit un suierat specific numit schimmering. Distanta obisnuita de zbor pentru hrana a lucratoarelor acestei specii este pâna la 900 m. Nu-si apara cuibul împotriva daunatorilor, fapt pentru care stupii sunt fixati pe postamente de beton şi înconjurati cu santuri cu apa. Prezinta importanta economicã strict locala.
Apis mellifica (albina meliferă) este albina occidentală. Are cea mai mare arie de răspândire pe toate continentele. În multe ţări se utilizează numele latin Apis melifera, conform regulilor nomenclaturii, dar pe care în Franţa practica nu pare a-l accepta. Această specie populează Europa, Africa, Asia Occidentală şi după colonizare Americile, Australia şi Noua Zeelandă. Este albina cea mai cunoscută şi mai folosită în apicultură. Îşi construieşte cuibul din mai mulţi faguri cu celule de formă hexagonală, unde îşi adună rezerve mari de miere, care, în mod obişnuit, depăşesc cu mult necesarul lor de hrană, fapt pentru care prezintă cea mai mare importanţă economică. Celulele de matcă sunt mai mari, au forma unei "ghinde", fiind în număr de 20-30, Celulele de lucrătoare sunt mai mici decât cele de trântori, ambele având forma hexagonală. Albinele lucrătoare au lungimea de 9-14 mm, mătcile 15-30 mm, iar trântorii 13-16 mm. Este o albină relativ liniştita şi foarte bine adaptată condiţiilor de formare. Ca urmare a adaptării la condiţiile de viaţă foarte diferite, albinele melifere prezintă variabilitate foarte mare, fapt care a condus la un mare număr de forme, considerate fie ca subspecii, ca varietăţi, sau ca simple rase geografice.