Noutati . Reportaje . Articole recente
Ambioza
Este o endoparazitoză a albinelor adulte ce apare la sfârşitul iernii şi începutul primăverii, provocată de un protozoar parazit.
Etiologie
Agentul patogen este un parazit unicelular numit Malphigamoeba mellifica, care se localizează în epiteliul tubilor Malpighi şi în intestinul mijlociu al albinelor. Acest parazit se întâlneşte în corpul albinelor infestate, în organele de erecţie, sub formă de chişti. Forma vegetativă se înmulţeşte la începutul bolii, iar chistul are aceeaşi semnificaţie ca şi sporii lui Nosema apis. Chiştii au formă ovală sau rotundă, cu dimensiuni de 6-7 microni şi sunt înconjuraţi de o membrană densă cu contur dublu.
Contaminarea se face pe cale bucală prin consumul hranei infestate şi a apei potabile din adăpător sau belţi (ape stătătoare) infestate prin dejecţiile albinelor bolnave. Chiştii pătrunşi în tubul digestiv germinează, apoi o parte pătrund în epiteliul intestinal, iar o altă parte înaintează spre tuburile Malpighi, unde-şi desfăşoară ciclul evolutiv şi acţiunea patogenă.
Amibioza este cel mai adesea întâlnită la albinele care sunt infestate cu Nosema apis, dar boala poate apare ca o parazitoză independentă. Condiţiile nefavorabile de iernare, calitatea necorespunzătoare a hranei, temperatura scăzută a mediului extern şi umiditatea excesivă, sunt factori favorizanţi atât ai amibiozei cât şi ai nosemozei.
Simptomele bolii nu sunt tipice, dar familiile de albine afectate în momentul deschiderii lor, emană un miros neplăcut. Albinele bolnave prezintă abdomenul mărit, diaree sub formă de jet, tremurături ale aripilor şi alte tulburări nervoase. Tuburile Malpighi sunt mai îngroşate decât cele normale şi se observă în structura acestora celule distruse complet sau cu leziuni de diferite grade.
Diagnosticarea bolii se face pe baza semnelor clinice completate de examenul de laborator.
Tratamentul nu este încă bine precizat, el reducându-se, în principal, la măsurile de profilaxie care sunt identice cu cele descrise la nosemoză